Nouă proiecte europene, peste 80 de milioane RON: portofoliul AMPE 2025–2029
Asociația Mereu pentru Europa implementează în acest moment nouă proiecte cu finanțare europeană, cu o valoare totală de 80.689.923,87 RON, la care se adaugă 668.123,36 EUR din programele Interreg și Europe Direct. Din această sumă, bugetul gestionat direct de asociație este de 32.662.991,54 RON și 416.828,82 EUR. Proiectele se derulează între 2025 și 2029 și se adresează unui număr de 53.303 beneficiari direcți din județul Dolj și din regiunea Sud-Vest Oltenia.
Table Of Content
De ce comunicăm două cifre, nu una
În cinci dintre cele nouă proiecte, AMPE este partener într-un consorțiu, nu titular. Bugetul total al acelor proiecte trece prin mai multe organizații, iar asociația răspunde doar de propria cotă. A comunica valoarea totală ca și cum ar fi buget propriu ar fi o exagerare de aproape trei ori. De aceea portofoliul se prezintă întotdeauna în două valori distincte: cât valorează proiectele în care suntem implicați și cât gestionăm efectiv.
Portofoliul, pe roluri
| Proiect | Rolul AMPE | Valoare totală | Cota AMPE |
|---|---|---|---|
| ROCCAS 4 SVO | partener (lider: UMF Craiova) | 35.331.054,42 RON | 10.359.144,24 RON |
| LIVERO | partener (lider: UMF Craiova) | 19.893.989,84 RON | 4.740.327,04 RON |
| COMPAS | partener (lider: UMF Craiova) | 7.948.134,47 RON | 3.015.419,46 RON |
| ARIPI | lider de parteneriat | 6.967.197,74 RON | 3.998.553,40 RON |
| DIGI4Dolj | solicitant unic | 4.973.093,09 RON | integral |
| ANGLE | solicitant unic | 3.089.364,38 RON | integral |
| EduDolj | solicitant unic | 2.487.089,93 RON | integral |
| INES | partener (lider: Active Society Association, Vidin) | 455.623,36 EUR | 204.328,82 EUR |
| Europe Direct Craiova | organizație-gazdă, grant direct | 42.500 EUR/an | integral |
Sănătate publică
Cele două programe regionale de screening sunt cele mai mari din portofoliu. ROCCAS 4 SVO (cod SMIS 344756) informează 31.575 de persoane cu vârste între 50 și 74 de ani din grupuri vulnerabile, testează cel puțin 25.260 dintre ele pentru cancer colorectal și asigură aproximativ 1.388 de colonoscopii. LIVERO (cod SMIS 344715) informează 18.760 de adulți despre bolile hepatice cronice, testează rapid 15.008 pentru hepatitele B și C și trimite mai departe către evaluare cel puțin 301 persoane. Ambele se derulează în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în toate cele cinci județe ale regiunii.
Educație și părăsirea timpurie a școlii
ARIPI (cod SMIS 348275), singurul proiect în care asociația este lider de parteneriat, a început la 1 septembrie 2026 și lucrează cu 500 de elevi de liceu tehnologic aflați în risc de abandon, 96 de părinți și 30 de cadre didactice. ANGLE (338962) se adresează unui grup țintă de 470 de persoane din comunitățile de romi din Dolj — elevi, părinți, cadre didactice și mentori din comunitate. COMPAS (325402) sprijină 352 de persoane: 176 de elevi și absolvenți de liceu care se pregătesc pentru facultate și 176 de studenți ai UMF Craiova aflați în risc de abandon universitar.
Competențe pentru piața muncii
DIGI4Dolj (333973) formează 610 angajați din comerțul cu amănuntul și din sănătate în competențe digitale, fiecare pornind de la o evaluare a nivelului real și un plan personalizat. EduDolj (333972) se adresează celor 310 adulți fără nicio calificare sau cu o calificare pe care piața muncii nu o mai cere, cu consiliere, competențe de bază și o calificare recunoscută ANC.
Cooperare transfrontalieră și informare europeană
INES (ROBG00226), finanțat prin Interreg VI-A România–Bulgaria, construiește servicii educaționale pentru 600 de persoane din județul Dolj și din districtele Vidin și Montana, dintre care 300 în România. AMPE răspunde de platforma educațională trilingvă, care rămâne activă și după închiderea proiectului. Europe Direct Craiova funcționează din 2008, iar ciclul 2026–2030 este al șaselea consecutiv — punct fizic de informare deschis publicului, ateliere în școli și dialog civic cu instituțiile europene.
Ce înseamnă pentru un partener
Asociația funcționează din 2005 și a raportat venituri totale de 17.344.228 lei în ultimii patru ani fiscali. Rata de atingere a indicatorilor în proiectele anterioare: 100% la POSDRU 52056, 90,79% la POCU 109272 și 90,70% la POCU 135484. Fiecare proiect are pagina lui, cu datele de identificare, grupul țintă și rezultatele asumate, în secțiunea Proiecte.
Actualizat în septembrie 2026. Versiunea publicată în aprilie 2026 descria șapte proiecte și un buget cumulat de 75 de milioane RON, înainte de contractarea proiectului ARIPI, și nu distingea între proiectele în care asociația este titular și cele în care este partener.


